A fost o dimineață cu emoții, zâmbete și flori la Școala „Ion Pillat” din Pitești. Curtea unității de învățământ s-a umplut din nou de glasurile copiilor, de părinți emoționați și de profesori care și-au întâmpinat elevii cu bucurie, la începutul unui nou an școlar.
Pentru unii, emoția a fost mai mare ca niciodată. Cei care au pășit pentru prima dată pe poarta școlii au descoperit un loc nou, colegi noi și o lume în care vor începe, pas cu pas, să învețe să citească, să scrie, să pună întrebări și să aibă încredere în ei. Pentru ceilalți, prima zi de școală a însemnat revederea colegilor, a profesorilor și întoarcerea într-un loc familiar, dar care, de fiecare dată, aduce cu el un nou început.
Festivitatea de deschidere a avut un moment solemn, cu intonarea Imnului Național al României, urmat de slujba oficiată de preotul Bisericii „Sfântul Ioan” din Pitești.
Alături de elevi, părinți și cadre didactice s-au aflat primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, și directorul general al Școlii „Ion Pillat”, Ruxandra Ghițulescu.
Cristian Gentea: „Să nu vă demotivați la primul insucces”
Mesajul primarului Cristian Gentea a fost, dincolo de cifre și investiții, unul despre copii și despre felul în care aceștia își construiesc încrederea în propriile forțe. „Este o zi cu o semnificație aparte și cu emoțiile aferente, cel puțin pentru cei mici care pășesc pentru prima dată în această școală”, a spus primarul. Cristian Gentea le-a vorbit copiilor despre șansa de a învăța și de a profita de toate lucrurile pe care școala le pune astăzi la dispoziția lor, dar și despre un lucru poate mai important decât o notă: să nu renunțe atunci când lucrurile nu ies din prima. „Copiilor le cer să profite cât mai mult de aceste facilități, să învețe lucruri noi, să întrebe acolo unde nu știu, să facă sport și să nu se demotiveze la primul insucces”, a transmis Cristian Gentea. Și pentru părinți a avut un mesaj care a depășit discursul obișnuit despre rezultate și note: “Să fiți lângă copiii dumneavoastră, să le dați încredere, să colaborați cu cadrele didactice și să înțelegeți că o notă luată într-o zi sau alta nu este un capăt de țară. Important este momentul în care copilul dumneavoastră începe să prindă încredere în el”, a spus primarul municipiului Pitesti.
Este, poate, una dintre cele mai importante lecții ale unui început de an școlar: copilul nu trebuie să fie perfect, ci trebuie încurajat să meargă mai departe.
Și profesorii au emoții
Dacă ne imaginăm că prima zi de școală este plină de emoții doar pentru copii, cadrele didactice ne contrazic. Și profesorii așteaptă cu nerăbdare reîntâlnirea cu elevii și privesc începutul unui nou an cu emoție și speranță.
Anda Luca, profesor de limba română și diriginte al clasei a VI-a B, spune că, de multe ori, profesorii au cel puțin la fel de multe emoții ca elevii lor. „Școala este minunată, copiii sunt minunați, îi așteptăm cu mare drag și sigur va fi o bucurie. Ne vom revedea la anul și vom spune cu toții că a fost foarte frumos la școală, dincolo de emoțiile inevitabile de început”, a spus profesoara. „Avem cel puțin la fel de multe emoții precum elevii noștri, le insuflăm încredere și avem speranța că totul va fi foarte frumos la școală”, a mai transmis Anda Luca.
„Lucruri noi de învățat și, de ce nu, multă distracție”
Pentru elevi, însă, un nou an școlar înseamnă și curiozitate. Ariana, elevă în clasa a VI-a, privește cu optimism lunile care urmează.
„Eu îmi imaginez lucruri pozitive, cu multe lucruri noi de învățat și, de ce nu, cu multă distracție. Le urez colegilor succes în noul an școlar și să aibă note bune”, spune Ariana. Un răspuns simplu, dar care surprinde foarte bine felul în care copiii privesc școala: cu dorința de a învăța, dar și cu bucuria de a fi împreună.
Prima zi de școală, prima mare emoție
Pentru elevii de clasa I, ziua de astăzi va rămâne, probabil, una dintre amintirile importante ale copilăriei. Mihaela Andrei, învățătoare la clasa I A, i-a întâmpinat pe cei mici și le-a simțit emoția, dar și energia cu care au venit în prima lor zi de școală.
„Copiii sunt entuziasmați și plini de emoție, sunt și colegi noi, dar cu energie, energie pozitivă”, a spus învățătoarea. Pentru ei, aventura abia începe. Primele litere, primele prietenii, primele reușite și, inevitabil, primele mici dezamăgiri vor face parte din drumul lor. Important este, așa cum le-a transmis și primarul, să nu se lase descurajați și să învețe să aibă încredere în ei.
Directorul Școlii “Ion Pillat”: „Cel mai important obiectiv este starea de bine”
Noul an școlar vine și cu o nouă etapă pentru conducerea Școlii „Ion Pillat”. Ruxandra Ghițulescu, fost director adjunct și, de curând, director general al unității, spune că unul dintre cele mai importante obiective ale sale este ca școala să fie un loc în care toți cei care îi trec pragul să se simtă bine. „Cel mai important obiectiv al meu este creșterea stării de bine, iar aici mă refer la starea de bine a tuturor, a părinților, copiilor și profesorilor care lucrează în această școală”, a transmis Ruxandra Ghițulescu. În jurul acestui obiectiv se construiesc, spune directoarea, și celelalte obiective ale noului an școlar.
O școală care s-a schimbat
În discursul său, Cristian Gentea a vorbit și despre schimbările prin care a trecut Școala „Ion Pillat”, parte din procesul mai amplu de modernizare a unităților de învățământ din Pitești. „Dacă mă uit în unitățile de învățământ din Pitești văd clădiri frumoase, mobilier nou, echipamente moderne, adaptate anului 2026. Și la Școala Ion Pillat s-au făcut lucruri deosebite. Sper să le apreciați, iar elevii să le păstreze cât mai mult timp așa cum le găsesc acum”, a spus primarul. Edilul a precizat că, la Școala „Ion Pillat”, municipalitatea a alocat peste un milion de euro din bugetul local pentru lucrări suplimentare, la care s-au adăugat fondurile europene pentru renovarea energetică.

Dincolo de investiții, însă, o școală rămâne ceea ce sunt oamenii din ea. Iar astăzi, la „Ion Pillat”, oamenii au fost în centrul primei zile: copiii care au venit cu emoții, părinții care i-au însoțit, profesorii care i-au așteptat și un nou început care, pentru fiecare dintre ei, înseamnă altceva. Pentru un copil de clasa I, este începutul unei aventuri. Pentru un elev de clasa a VI-a, o nouă etapă. Pentru un profesor, încă un an în care are șansa de a modela caractere și de a le da copiilor încredere. Iar pentru părinți, încă un an în care vor învăța, alături de copiii lor, că școala nu înseamnă doar note și rezultate, ci și curaj, răbdare, prietenie și încrederea de a încerca din nou atunci când ceva nu iese din prima.
La Școala „Ion Pillat”, un nou an școlar a început astăzi cu emoție. Și cu speranța că, peste un an, toate aceste emoții se vor transforma în amintiri frumoase. 











































