Împodobirea bradului, colinde tradiționale si copii fericiti, la Casa de Cultura “Adriana Trandafir”. Luni, 6 decembrie, echipa Casei de Cultura “Adriana Trandafir” a organizat un eveniment cultural unde au fost invitați o parte din copiii comunitatii bascovene.
Programul artistic susținut de elevii Scolii Virgil Calotescu, in prezenta primarului Gheorghe Stancu și atmosfera de sărbătoare au făcut un eveniment reușit.
Managerul Casei de Cultura “Adriana Trandafir” Bascov, Sebi David, își propune sa apropie foarte mult copiii in cadrul instituției, pentru ca aceasta sa reprezinte o continuitate a școlii.
“Domnul primar a fost alături de noi ca de fiecare data, cei mici au primit dulciuri, au cântat colinde si au împodobit bradul. De anul acesta vrem sa facem o tradiție: fiecare copil va veni cu cate un globulet pictat cu numele lui, o activitate interactivă și cu un succes răsunător, cei mici fiind foarte incantați. Punem in prim plan tradiția, obiceiul străvechi, colindele tradiționale și credință strămoșeasca.“, ne-a transmis Sebi David, managerul unitatii culturale din Bascov.




































