Cel mai scump smarald din LUME a fost vandut, marti, la licitatia de la Geneva! 

0
216

Un smarald pătrat rar, de 37 de carate, deţinut de Aga Khan, a fost vândut marţi la licitaţia de la Geneva cu aproape nouă milioane de dolari, devenind astfel cea mai scumpă piatră verde din lume, transmite AFP, informează News.ro. De asemenea, încrustat cu diamante, la precedentul record s-a vândut cu 6,5 milioane de dolari la o licitaţie organizată la New York pentru o parte din renumita colecţie de bijuterii a legendei Elizabeth Taylor. Astfel, broşa cu diamante şi smarald Cartier, care poate fi purtată şi ca pandantiv, detronează bijuteria realizată de casa de modă Bulgari, pe care Richard Burton a oferit-o cadou de nuntă actriţei Elizabeth Taylor.

Povestea din spatele smaraldului
În 1960, prinţul Sadruddin Aga Khan a însărcinat Cartier să monteze smaraldul într-o broşă cu 20 de diamante tăiate marquise pentru mondenitatea britanică Nina Dyer, cu care a fost căsătorit pentru scurt timp. Dyer a scos apoi smaraldul la licitaţie pentru a strânge bani pentru animale în 1969. Din întâmplare, aceasta a avut loc la prima vânzare de acest gen organizată de Christie’s în Elveţia, pe malul lacului Geneva, smaraldul regăsindu-se la cea de-a 110-a ediţie din acest an. Acesta a fost cumpărat de bijutierul Van Cleef & Arpels înainte de a trece câţiva ani mai târziu în mâinile americanului Harry Winston, supranumit ”Regele Diamantelor”.

CITESTE SI: Black Friday vine cu OFERTE DELICIOASE, la Sushi Master Pitesti! REDUCERE de 30%

Sursa: Stiripesurse.ro

Foto: Descriptiv

LASA UN RASPUNS