Candidatul PSD la primaria Bughea de Jos, prezentat in conferinta de presa!

0
138

În vârstă de 43 ani, Bogdan Oancea este căsătorit și are trei copii. Absolvent de ASE și al Facultății de Silvicultură, este în prezent viceprimar al comunei Bughea de Jos. Comună pentru care are ambiții mari. “Ceea ce îmi doresc eu este ca Bughea de Jos să fie o comună frumoasă, cu adevărat europeană. Este nevoie neapărat de canalizare, deoarece fosele septice nu mai sunt o soluție pentru secolul în care trăim. Fiecare cetățean are nevoie de asfalt la poartă, de șanț care să poată prelua apele pluviale. Îmi doresc, de asemenea, să atragem cât mai multe fonduri europene pentru cât mai multe proiecte. Un singur lucru vreau să mai spun: oamenii să aibă încredere în mine și în echipa mea de consilieri că, atâta timp cât voi fi eu la primărie, cetățenii vor fi pe primul loc“, a declarat Bogdan Oancea.

LASA UN RASPUNS