Bucura Oprescu: “Am semnat un acord de cooperare la nivel înalt între România și Republica Moldova”

0
155

Acord de cooperare la nivel înalt între România și Republica Moldova. Deputatul PSD de Arges Simona Bucura Oprescu, presedintele Comisiei de administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților a României explica despre acordul de cooperare, in urma vizitei pe care a efectuat-o in Republica Moldova.

Am semnat un acord de cooperare la nivel înalt între România și Republica Moldova.
Vizita pe care o efectuez în Republica Moldova alături de unii dintre colegii mei din Comisia de administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților a României nu rămâne doar o simplă vizită de curtoazie. Primele rezultate concrete au apărut deja prin semnarea unui acord de cooperare cu Comisia administrație publică a Parlamentului Republicii Moldova.
Acordul prevede cooperarea în vederea îmbunătățirii cadrului normativ și celui de reglementare vizând organizarea și funcționarea administrației publice, planificarea și dezvoltarea regională, colaborarea în vederea stabilirii relațiilor de fraternitate între colectivitățile locale din Republica Moldova și România și schimbul de bune practici.
Ulterior vom agrea un Plan de acțiuni în vederea implementării prevederilor Acordului.
Ne leagă aceeași limbă, avem istorie și cultură comune, iar dezideratul de integrare europeană a Republicii Moldova trebuie sprijinit, deoarece este singura cale în măsură să asigure democrația, stabilitatea și prosperitatea în Republica Moldova.“, a transmis Bucura Oprescu.

LASA UN RASPUNS