BOTEZ organizat in curte, OPRIT de politisti! Invitati, trimisi acasa

0
515

Un botez organizat în curtea unei proprietăţi din Piteşti a fost oprit de poliţişti duminică. Organizatorul a fost amendat cu 1000 de lei. La eveniment participau mai multe persoane care, după raidul oamenilor legii, au fost trimişi acasă.

În ciuda relaxărilor intrate în vigoare de la 1 iunie, astfel de evenimente private sunt interzise în cadrul unor proprietăţi private. Acesta pot avea loc numai în restaurante baruri sau localuri publice, cu limită de persoane şi respectarea măsurilor sau fără limită de persoane dacă toţi participanţii sunt vaccinaţi.

Iată de prevede Anexa 3 la HG 531/2021 privind prelungirea stării de alertă începând cu 13 mai:

Art 1, punctul 2 din Anexa 3: se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

Art 1 punctul 17: se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanți de maximum 70 de persoane în exterior și de maximum 50 de persoane în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;

Art 1 punctul 18. în condițiile pct. 17 se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în exterior sau în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;o

LASA UN RASPUNS