Beat la volan, un tanar s-a rasturnat cu masina pe DN 7!

0
212

Un accident a fost provocat pe DN 7, la Călinești, de un șofer beat. Singură victimă este chiar conducătorul care a consumat alcool, dar gestul său inconștient ar fi putut face victime nevinovate.

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni au stabilit că, bărbatul de 31 de ani, din Topoloveni, care conducea un Sandero pe DN 7, din direcția Topoloveni către Pitești, nu a păstrat distanța în timpul mersului față de un Volkswagen care circula regulamentar în fața sa, condus de un bărbat de 29 de ani, din Călinești. A lovit autoturismul, moment în care a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat. Sandero a aterizat cu roțile în sus. Oamenii au sunat la 112 și la fața locului au mers polițiștii și pompierii. Șoferul vinovat a fost pus să sufle în etilotest, aparatul indicând o valoare de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului. Șoferul băut a fost dus la spital fiind rănit ușor.

LASA UN RASPUNS