Ambulanțier MORT de Coronavirus! Avea 53 de ani și nu avea altă afecțiune

0
2791

Ministerul Sănătății confirmă primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical. Este vorba despre un ambulantier în vârstă de 53 de ani din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, care se pare că nu avea nicio altă afecțiune. Cu toate acestea, a murit, având vârsta de 53 de ani.

Bărbatul a prezentat simptomatologie COVID 19 în data de 24 martie 2020. A fost testat și a primit rezultatul pozitiv in data de 30 martie 2020. Acesta a fost internat la domiciliu și nu a acceptat internarea. A decedat la domiciliu astazi, 7 aprilie 2020.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a transmis că își exprimă regretul față de această pierdere și transmite condoleanțe familiei. In prezent, conform raportărilor din teritoriu la INSP, un număr de 699 cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus.

Sunt cadre medicale care sunt nevoite să interacționeze cu persoane infectate, fără să aibă o protecție adecvată. În urmă cu scurt timp, la Antena 3, o asistentă a Serviciului de Ambulanță Suceava a vorbit printre lacrimi cum sunt obligați cei din sistemul medical să păstreze tăcerea și să nu spună neajunsurile din sistem, fiind ”amenințați cu procuratura”. Intrând în direct directorul de la Ambulanță Suceava, acesta a declarat, în ciuda acuzațiilor, că sunt măști, viziere și mănuși, însă nu sunt suficiente combinezoane.

LASA UN RASPUNS