ALERTA! Cod galben si portocaliu de FURTUNI, PLOI SI GRINDINA!

0
233

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, avertizare meteo cod galben şi portocaliu de furtuni, ploi şi grindină.

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de vijelii, ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină, valabilă începând marţi după-amiază în sudul şi estul Transilvaniei, în zona Carpaţilor de Curbură, local în Muntenia, precum şi în cea mai mare parte a Dobrogei. În celelalte regiuni, cu excepţia vestului ţării, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 07 iulie, ora 12:00 – 07 iulie, ora 22:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică

În intervalul menționat, în zonele montane, în Transilvania, Muntenia și Dobrogea instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 07 iulie, ora 12:00 – 07 iulie, ora 22:00

Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului

În nord-vestul Transilvaniei, în vestul și sud-vestul Olteniei și în cea mai mare parte a Moldovei vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale, în general, între 55 și 75 km/h.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 07 iulie, ora 14:00 – 07 iulie, ora 22:00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată

În sudul și estul Transilvaniei, în zona Carpaților de Curbură, local în Muntenia, precum și în cea mai mare parte a Dobrogei, vor fi intervale cu vijelii (viteze de 80…90 km/h), averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 35…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Sursa: RTV.net

LASA UN RASPUNS