Viitura a spălat terasamentul căii ferate, iar trenul a deraiat, patru călători fiind răniţi grav. Evenimentul neplăcut s-a petrecut în Argeş, în zona localităţii Bascov.
Şeful Poliţiei Transporturi Argeş, Alexandru Doroftei, spune că în cursul zilei de miercuri trenul va fi ridicat, la acest moment lucrându-se la acest lucru. De asemenea, acesta adaugă, în urma unei examinări, secţiunea de cale ferată Piteşti – Curtea de Argeş a fost închisă. Patru calatori au fost răniţi şi au ajuns la spital cu fracturi la mâini sau picioare.
Când a ieşit de pe şine, şocul a fost extrem de puternic. „O bubuitură mare, ne-a aruncat cu totul peste cap şi nimeni nu a realizat ce se întâmplă”, a spus un bărbat. Majoritatea călătorilor s-au ales cel puţin cu câte o contuzie, însă patru dintre ei au fost răniţi mai serios, alegându-se cu fracturi la mâini sau picioare.
Călătorii răniţi au fost duşi la spital. „Noroc că nu a fost un tren de mare importanţă, în sensul că au fost 6 călători, un mecanic, un şofer”, a mai explicat Doroftei.






































