Catalin Bulf: România – penultimul loc în Indexul Integrității Publice

0
1235

Cătălin Bulf, preşedintele Mişcării Populare Argeş, a prezentat un raport prezentat de către Preşedinţia Olandeză. România se află pe penultimul loc în Indexul Integrității Publice, transmite liderul MP Arges.

“România ocupă penultimul loc (al 27-lea, fiind depășită doar de Bulgaria) în Indexul Integrității Publice (IPI) prezentat, joi, 21 ianuarie, de către Președenția Olandeză a UE. Chiar dacă și-a îmbunătățit scorul și poziția în ultimul an, România este departe de media țărilor UE, obținând un scor de 2,60, care reprezintă mai puțin de jumătate din scorul mediu al UE (5,71) și de peste trei ori mai mic decât cel al țărilor aflate pe primele locuri: Finlanda (8,88), Olanda (8,66) și Danemarca (8,49). Pentru realizarea Indexului Integrității Publice (IPI) s-au folosit șase indicatori măsurabili (obiectivi), acest lucru diferențiind IPI de alte instrumente, cum ar fi Indexul de Percepție a Corupției (realizat de Transparency International), care are la bază măsurarea percepției (subiective) asupra corupției. Cei șase indicatori sunt: simplitatea administrativă (cât timp este nevoie pentru a înregistra o firmă şi a plăti impozite), deschiderea spre comerţ (timpul şi documentele necesare pentru import şi export), capacitatea de audit, capacitatea sistemului juridic, servicii electronice oferite de guvern şi servicii electronice folosite de populaţie”, a declarat Cătălin Bulf.

LASA UN RASPUNS