VIDEO. Acești COPII, un exemplu pentru noi toți! Ageri, ambițioși, hotărâți

0
1471

S-a promovat ideea de sport, de sănătate prin sport, încă de la vârsta copilăriei. Competiția, aflată la cea de-a 12 ediție, a fost organizată de Grădinița ”Aripi deschise” din Pitești, în colaborare cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Argeș, Asociația Sportul pentru Toți, Inspectoratul Școlar Argeș, Facultatea de Educație Fizică și Sport și Facultatea de Kinetoterapie Pitesti.

Coordonatorul proiectului a fost Cami Ana Nodea, iar managerul grădiniței, Corina Postelnicescu, a fost sufletul întregii activități, aceasta având grijă ca cei mici să se simtă bine și să se bucure din plin de competiție.

”Lumea jocului” este un concurs cu participare interjudețeană, de 4 ediții, iar în viitor, speră organizatorii, să se transforme chiar într-o competiție națională. Zilele acestea s-a desfășurat la Sala Sporturilor din Pitești etapa interjudețeană, unde au participat peste 70 de copii, preșcolari, din trei județe, iar cei care au dovedit că sunt mai ageri au urcat pe podium. Au avut de trecut 4 probe, iar cei mici s-au întrecut pentru a reuși să obțină trofee. Toți copiii au fost premiați.

”Lumea jocului” este singura competiție pentru preșcolari, de gen, din județul Argeș, iar cei mici sunt un exemplu pentru noi toți, dovedind că se poate, încă de la vârste fragede. Au fost ageri, ambițioși, hotărâți.