Universitatea din Pitești, în plină sesiune de ÎNSCRIERE. NOUTĂȚI. Rectorul UPIT, sfat pentru părinți

0
3509

Universitatea din Pitești, în plină sesiune de înscriere pentru admiterea la facultate. Astfel, în perioada 10 – 22 iulie are loc, potrivit calendarului primei sesiuni de admitere, înscrierea la concurs, pentru ca probele de aptitudini și cele de evaluare să se desfășoare pe 23 iulie, iar afișarea rezultatelor o zi mai târziu, pe 24 iulie. În perioada 26 – 30 iulie vor avea loc înmatriculările, după contestații, pentru ca afișarea rezultatelor finale să fie la finalul lunii, pe 31 iulie.

Ca noutate, chimia medicală este în ofertă de anul acesta la Universitatea din Pitești, unde sunt 14 locuri subvenționate și 6 cu taxă. Nu am reușit, deși am tras destul de tare, să ajungem cu sociologia – resurse umane în etapa în care să putem să o avem autorizată și să îi dăm drumul. Poate din toamnă. Vom intra cu ea așa cum am intrat anul trecut cu chimia medicală, pe ultima sută de metri. Dar de la anul viitor vom avea sigur sociologie resurse-umane în ofertă. Asta va mai da o speranță și absolvenților de licee umaniste.”, ne-a declarat rectorul UPIT, Dumitru Chirleșan, trăgând și un semnal de alarmă asupra părinților care își împing de la spate copiii către anumite specializări, deși nu au înclinații în acest sens: ”Încercăm să oferim o paletă cât mai largă, pentru ca mulți dintre acești copii care poate sunt împinși de părinți de la spate pentru diverse specializări, să aibă și o zonă umanistă unde să se simtă în stare să meargă mai departe. Vine vremea în care tânărul împins de mami și tati termină și dă concurs pe post, mai dă unul, și tot așa…și peste câțiva ani îl vezi dezamăgit că nu și-a împlinit viața. Parțial, părinții sunt de vină că insistă. Pe mine cine mă întreabă ce recomand, le spun: Dar pe el l-ați întrebat ce vrea? Răspunsul e bun la toate îl aud cel mai des, dar nu e atât de simplu. E important ce vrea, încotro vrea să se ducă. (…) Eu personal cred că părinții generațiilor actuale au nevoie la rândul lor de o școală a părinților.

Mai multe informații despre admiterea la facultate, AICI.

O altă noutate la UPIT, vor fi locuri la Colegiul terțiar nonuniversitar. ”Avem deja dialoguri susținute cu agenți economici, avem o dinamică foarte bună cu oamenii de afaceri, care dau solicitări pentru noi meserii. Anul acesta nu avem locuri subvenționate, însă de anul viitor vom avea cu siguranță. De asemenea, tot ca noutate, ne dorim să ne extindem și la Vâlcea cu Colegiul”, ne-a mai declarat rectorul UPIT. Taxa variază între 2000 și 2500 lei pe an, la Colegiul terțiar.

Mai multe informații despre specializări șadmiterea la Colegiul terțiar nonuniversitar,  AICI.

LASA UN RASPUNS