Un PUB din Pitești, deschis pentru INOVAȚII tehnice, și-a TRIPLAT vânzările de la o lună la alta

0
2651

Inovațiile tehnice din ultimii ani au deschis noi oportunități pentru îmbunătățirea multor tipuri de afaceri care țin de servicii, însă mulți proprietari de business-uri de tip HoReCa din țară sunt reticenți sau întârzie să adopte astfel de inovații.

În ceea ce privește restaurantele, pub-urile și cafenelele, beneficiile unui site de vânzare, nu doar de prezentare, sunt evidente, la fel și importanța unei prezențe online puternice. Cu toate acestea, sunt încă puține restaurante care au mai mult de o pagina de Facebook sau eventual un site de prezentare și un număr de contact pentru comenzi telefonice.

Beneficiile comenzilor online

Comenzile online permit creșterea volumului de vânzări pentru restaurantele care fac livrări și economisesc timp pentru clienți. Aceștia din urmă pot consulta meniurile online și găsi toate informațiile de care au nevoie pentru a decide rapid ce vor să adauge în coșul de cumpărături. Pot face acest lucru fie de acasă, fie în restaurante, accesând meniul de pe telefoanele mobile.

Nu mai e nevoie să aștepte până este un ospătar liber care să le aducă un meniu sau să le preia apelul, nu pierd timpul cu întrebări despre ce preparate sunt disponibile în momentul respectiv, ce conține sau cât costă fiecare, toate aceste informații le gasesc din start online.

În plus, există posibilitatea să aleagă memorarea datelor completate la prima comandă la domiciliu sau la birou, astfel încât dățile viitoare nu mai pierd timp completând adresa, numele și numărul de telefon.

De curând, un restaurant din Pitești a introdus vânzările online și a văzut imediat beneficiile: și-a triplat vânzările către clienții ce comandau pentru acasă sau la birou, iar acest lucru a fost observat de la o lună la alta.

Mansion Pub a apelat la o companie de software piteșteană, Roweb, pentru a implementa soluția completă pentru restaurante dezvoltată de aceștia.

Pe lângă website-ul de e-commerce optimizat pentru mobile, au introdus și alte soluții tehnice și de marketing, inclusiv pentru recepționarea și confirmarea comenzilor și rezervărilor, pentru gestionarea datelor clienților, analiza vânzărilor și a traficului, pentru colectarea de informații despre satisfacția clienților și promovare online.

Coduri QR si tag-uri NFC

Una dintre inovațiile tehnice de care beneficiază acum atât clienții, cât și proprietarul restaurantului a fost utilizarea codurilor QR și a tag-urilor NFC.

În restaurant există conexiune WiFi gratuită pentru clienți, iar pe fiecare masă se găsește câte un pliant cu datele pentru conectarea la internet, precum și un cod QR și un tag NFC care pot fi scanate de către clienți cu telefoanele mobile și îi direcționează imediat către meniul online al restaurantului.

Un cod QR este un cod de bare sub forma unei matrici, care poate fi citit printr-o aplicație instalată pe telefon. QR este abrevierea de la Quick Response, adică Raspuns Rapid. Există numeroase aplicații pentru scanarea unor astfel de coduri, ce pot fi descărcate gratuit, pentru fiecare sistem de operare.

NFC este abrevierea de la Near Field Communication (comunicare în câmp apropiat) și facilitează comunicarea wireless între 2 dispozitive aflate la o distanță de cel mult 10 centimetri. Această tehnologie este disponibilă pentru smartphone-urile cu Android sau Windows Phone.

Aceste soluții îi ajută pe clienți să acceseze mai repede meniul și pe ospătari să scurteze timpul de servire.

La finalul vizitei în restaurant, clineții pot scana un al doilea cod sau tag, care îi direcționează către un formular de feedback, dându-le ocazia să-și exprime părerea și ajutând personalul restaurantului să-și îmbunătățească în permanență serviciile oferite.

În mod cert, în viitor vom vedea tot mai multe restaurante începând să folosească astfel de soluții tehnice, pentru mai multă eficiență și clienți mai mulțumiți.