Tur de forţă naţional! Loredana îşi promovează spectacolul şi la Piteşti

0
958

În luna martie, Loredana va porni într-un turneu de amploare, atât în România, cât şi în Moldova, după ce de curând a lansat single-ul „Lumea ta”, interpretat împreună cu Carla’s Dreams, iar spectacolul „Magic” din noiembrie de la Sala Palatului a avut atât de mare succes.loredana transparent

„Îi aștept pe toți fanii mei în sălile de spectacole pentru a trăi o experiență unică și irepetabilă! Pe curând, cu dragoste!”, a transmis Loredana, cântăreaţa urmând să îşi promoveze spectacolul „Magic” în: Constanța, Galați, Pitești, Chișinău, Iași, Botoșani, Suceava, Onești, Bacău, Brașov, Ploiești, Târgu Mureș, Cluj, Oradea, Timisoara şi Deva.

Până la acest moment nu au fost stabilite toate datele, însă săptămâna aceasta totul va fi pus la punct. Cert este că, mai bine de două ore Loredana le va oferi fanilor muzică de toate genurile, de la populară ori lăutărească, până la pop, hip-hop ori dance.

LASA UN RASPUNS