Trasee montane ÎNCHISE în Argeș! Strat de zăpadă CONSISTENT la Bâlea Lac

0
262

Risc mărit de avalanșă. Toate traseele montane din judeţul Argeş care se afla la altitudini superioare celei de 1.500 de metri sunt și vor rămâne închise.

Conform buletinului nivometeorologic emis de către Centrul de Prognoză Sibiu riscul de avalanşă este de gradul 3 la altitudini peste 1.800 de metri și de gradul 1 la altitudini inferioare, în creștere cu o treaptă la altitudini mari, astfel că toate traseele montane din judeţul Argeş care se afla la altitudini superioare celei de 1.500 de metri, sunt și vor rămâne închise.

Stratul de zăpadă de la Bâlea Lac – Cota 2000 Transfăgărășan în acest moment măsoară 172 cm. Peste structurile de placă existente s-au depus deja până la 30 cm de zăpădă proaspătă, iar în următoarele 2 zile se vor mai depune circa 5-10 cm, ceea ce poate duce la creșterea riscului de avalanșă în continuare.

Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă, sau la Dispeceratul Național Salvamont, formând 0SALVAMONT.