TERORISTUL argeșean, în puțin timp, în fața judecătorilor! A promovat ”înregistrări cu atacuri ale DAESH şi executii prin DECAPITARE”

0
1666

Umează să fie prezentat Curții de Apel Pitești, cu propunere de arestare preventivă. Dosarul a fost deja dus la instanţă şi în mai puţin de o oră, bărbatul va ajunge în faţa judecătorilor.

Teroristul argeşean Ionuţ Cătălin Bălan, zis Ibrahim, de 39 de ani, din comuna Muşăteşti, urmează a fi prezentat Curţii de Apel Piteşti, cu propunerea de arestare preventivă. El este acuzat de comiterea de “infracţiuni de promovare a unui mesaj de propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unei infracţiuni de terorism şi culegerea sau deţinerera, în scopul transmiterii ori punerea la dispoziţie de date şi informaţii despre obiective vizate de o entitate teroristă“, potrivit DIICOT. El postase pe conturile sale de facebook fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH, precum şi înregistrări cu atacuri ale DAESH şi executii, prin decapitare şi împuşcare, cu intenţia de a le face cunoscute şi de a determina câstigarea de noi adepţi capabili să recurgă la săvârşirea aceluiaşi gen de fapte.