Țățisme la Colegiu. Contre CARAGHIOASE între șefii a două instituții de mare responsabilitate

0
360

Scene aberante la Colegiul Prefectural susținut joi dimineața în Sala Mare a Consiliului Județean Argeș. Contre și discuții inutile între șefii a două instituții importante ale județului, respectiv președintele de Consiliu Județean Argeș, Dan Manu, și prefectul de Argeș, Emilian Dragnea.

Cred că ar trebui să respectăm ordinea de zi și să nu mai avem puncte de discuție de genul câinii de pe turla căruței”, a declarat Manu, arătându-se deranjat de modul cum conduce ședința de Colegiu prefectul Emilian Dragnea. ”Cred că și la dumneavoastră la ședința de Consiliu Județean aveți punctul diverse și acolo puteți discuta orice.”, i-a replicat prefectul arătându-se deranjat de modul cum Manu i-a atras atenția, având în vedere că prefectul este organizator al ședinței lunare de Colegiu Prefectural. Contrele au mai continuat prin cateva replici în același ton, iar în final președintele Manu, după ce a lansat un anunț către primari, s-a ridicat și a părăsit sala.

Primarii au făcut glume pe seama scenariului ridicol pus în scenă de cei mai importanți oameni ai județului. ”Vai, s-a supărat domnul președinte”, a spus unul dintre edilii locali. ”Gurile rele” povestesc că cei doi au un cui unul împotriva altuia, motiv pentru care, cu fiecare ocazie, nu ezită să se atace prin declarații publice. Ar fi de preferat ca rufele să fie spălate în familie, nu de alta, dar contrele dintre cei doi par cel puțin caraghioase.