Risc de AVALANȘĂ! Traseele montane din Argeș rămân ÎNCHISE

0
285

La altitudini de peste 1800 de metri există risc mare de avalanșă, mai exact de gradul 4. Toate traseele montane din judeţul Argeş sunt și vor rămâne închise.

Stratul de zăpadă de la Bâlea Lac – Cota 2000 Transfăgărășan în acest moment măsoară 172 cm. Peste structurile de placă existente s-au depus deja până la 20 cm de zăpadă proaspătă, umedă, după care a urmat o perioadă de încălzire bruscă, ceea ce sporeste riscul dinamizării zăpezii.

”Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Național Salvamont, formând 0SALVAMONT. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei, în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o oră de lumină, după terminarea acesteia, tinând cont ca la ora 19:30 este deja întuneric. Nu parcaţi maşinile la baza pantelor mari, fără pădure, încărcate cu zăpadă!În perioada de iarnă este necesară o prudenţă mărită, pentru a evita situaţiile nedorite.”, informează reprezentanții Salvamont Argeș.