RECORD de infracțiuni pentru un tânăr de 20 de ani. Toate într-o zi

0
1280

Într-o singură zi, un tânăr a reuşit să doboare recordul la numărul de infracţiuni comise dintr-un foc! Polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Albeștii de Argeș l-au depistat pe raza comunei Valea Danului, pe Mădălin Florian, în vârstă de 20 de ani, din aceeaşi localitate, care conducea un autoturism radiat din circulație, avea montate numere de înmatriculare false și nici nu avea permis de conducere. De asemenea, bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice. Când l-au testat, oamenii legii au stabilit că tânărul avea o concentraţie de alcool de 0, 34 la mie în aerul expirat. I-a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunilor enumerate mai sus. Pentru toate acestea riscă o pedeapsă cu închisoarea, cuprinsă între 1 şi 5 ani.