Program NOU de LICENȚĂ la Universitatea din Pitești: CHIMIE MEDICALĂ

0
991

Universitatea din Pitești, începând din această toamnă, are un nou program de studii de licență: chimie medicală (3 ani). ”Programul de studii este în structura Facultății de Științe, Educație fizică și Informatică și se pliază pe cerințele și exigențele mediului socioeconomic, cu o rata majoră de angajare în domeniul sănătății.”, ne-a transmis Georgia Olteanu, purtător de cuvânt UPIT.
Absolvenții pot aplica pentru posturi de chimist, consilier chimist, asistent de cercetare, chimist în unități sanitare. Înscrierile vor avea loc în perioada 1 – 25 septembrie 2017. Sunt puse la dispoziție 25 de locuri cu taxă, iar calculul mediei de admitere va fi următorul: 50% – medie bacalaureat și 50% – nota profilului la alegere bacalaureat.