VIDEO. Președintele CCI a României, la Pitești: ”E foarte multă marfă din IMPORT. Va trebui să umblăm la sectorul cercetare – inovare”

0
532

Camera de Comerț și Industrie Argeș a organizat, în parteneriat cu mai multe instituții publice, cea de-a doua ediție a Târgului Agro Pitești. Încă din prima zi s-a simțit o evoluție, prin comparație, față de anul anterior, mai ales că au fost foarte multe personalități care au acceptat invitația și s-au alăturat proiectului, atât de nivel național, cât și de nivel local.

Printre participanți: președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, ambasadorul Cehiei în România, Vladimir Valky, Ministrul Cercetării şi Inovării, Șerban Valeca, secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, Claudiu Sorin Roşu Mareş, deputatul Nicolae Georgescu, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, viceprimarii Sorin Aposoliceanu și Laurențiu Zidaru, subprefectul Gabriel Stoian, directorul Centrului Cultural Mioveni, Gabriel Bratu, fostul șef al Camerei de Comerț și Industrie Argeș, Gheorghe Badea, etc.

”Mă bucur că domnul ministru Valeca este aici. Este foarte bun acest concept de stimulare a consumului, e sănătos, dar trebuie văzută structura consumului, ce ajungem să consumăm, ce ajungem să cumpărăm. Mă uit și în acest târg că e foarte multă marfă din import și va trebui să umblăm în sectorul cercetare – inovare, să încercăm să venim cu acele produse cu valoare cât mai mare facute în România.”, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, prezent la eveniment.

Ministrul Cercetării, Șerban Valeca, a adăugat: ”Începând din acest an vom finanța și vom susține toate ideile care conduc la aplicarea inovațiilor românești și la aplicarea în România a produselor și echipamentelor din toate domeniile.”.