Prefectura Argeș, RAPORT de activitate 2016. Care sunt REALIZĂRILE, dar și NEREUȘITELE

0
1455

Prefectul de Arges Cristian Soare, insotit de subprefectul Emilian Dragnea, a prezntat raportul de activitate al institutiei pe anul ce tocmai a trecut. Pe langa realizari, acesta a vorbit si despre neimplinirile din 2016, despre lucrurile pe care si-ar fi dorit sa faca, insa nu a mai reusit ori s-a impiedicat de chestiuni legislative.

Iata o parte din Bilantul prezentat la conferinta de presa a Prefecturii Arges, pentru 2016:

Imbunatatirea serviciilor publice

– in materia sustinerii probei practice in vederea obtinerii permisiului de conducere s-a reluat organizarea acestora in teritoriu, la Curtea de Arges si Campulung,

– organizarea Colegiului prefectural in teritoriu, in luna august la Curtea de Arges, in septembrie la Campulung si in octombrie la Topoloveni;

– a fost organizat, in premiera nationala, un Ghiseu unic pentru depunerea proiectelor din cadrul PNDR, la sediul APIA, avand atat rol de informare pentru potentialii beneficiari, cat si de simplificare a procedurilor in materia obtinerii de avize pentru fermieri de la serviciile publice deconcentrate;

– s-a aprobat, in premiera, in cadrul Comisiei de fond funciar o hotarare de simplificare a procedurilor de rectificare a titlurilor de proprietate în ceea ce privește corectarea unor erori materiale strecurate în titlurile de proprietate; prin aceasta măsura s-a redus birocrația (limitarea numărului de documente prezentate pentru corectarea unui titlu de proprietate), dar și timpul de corectare a unui titlu de proprietate (maxim 30 de zile la OCPI) ;

– s-a realizat, in premiera, harta zonelor de risc in ceea ce priveste producerea de accidente rutiere; astfel au fost identificate, atat pe raza municipiului Pitesti, cat si pe drumurile nationale si judetene, zonele cu risc, in care se produc cele mai multe accidente rutiere;

– in baza hartilor de risc intocmite s-a aprobat in Comisia de siguranta rutiera o serie de imbunatatiri ale infrastructurii rutiere, indeosebi marcaje si indicatoare rutiere , care au si fost realizate efectiv de municipalitate in Pitesti;

– la cele doua servicii din subordine, respectiv eliberarea pasapoartelor simple si inmatricularea vehiculelor, s-a redus timpii de asteptare la ghiseu; astfel la pasapoarte am dublat numarul de echipamente din teritoriu la Curtea de Arges, Campulung si Mioveni, iar la permise am implementat un program informatic prin care candidatii isi aleg data la care pot sustine proba practica in vederea obtinerii permisului de conducere;

– s-a realizat, in premiera, 7 intalniri zonale in teritoriu, in perioada iulie-august cu toate comunitatile de romi din judet (27 de localitati) in scopul imbunatatirii modului de informare dintre aceste comunitati si autoritatile publice (primarie, politie, protectia copilului, scoala);

– se vor infiinta 4 posturi de expert local pentru romi la Calinesti, Schitu Golesti, Titesti si Bughea de Sus si 6 posturi de mediatori sanitari la Stoenesti, Dragoslavele, Cetateni, Schitu Golesti, Aninoasa si Vladesti.

Nerealizari

– Padurea Trivale – desi s-au facut eforturi si demersuri la Ministerul Mediului pentru instituirea regimului de arie naturala protejata si declararea ca padure parc, pana la acest moment nu a fost promovat un proiect de hotarare de guvern pentru Padurea Trivale;

– modificarea legislatiei actuale prin Grupul de suport legislativ – ”din pacate programul incarcat din anul trecut nu ne-a permis sa realizam o activitate mai sustinuta in cadrul Grupului pentru suport legislativ ; este vorba de necesitatea adoptarii unor modificari legislative in domeniul deseurilor periculoase ( ex operatorului de la Campulung), acordarii ajutoarelor sociale, s.a.”;

– demararea unui amplu proces de reîmpadurire la nivelul judetului Arges; ”intentionam ca impreuna cu Directia Silvica, ocoalele silvice private, primarii si Garda Forestiera sa realizam si sa implementam un program de reampadurire, inclusiv prin accesarea de fonduri europene”.

LASA UN RASPUNS