Politistul DIPI isi va petrece sarbatorile la INCHISOARE! Iata DECIZIA judecatorilor

0
797

Ieri a avut loc reconstituirea in cazul politistului pitestean care a tras intr-un alt coleg politist, dar si in proprietara apartamentului in care statea cu chirie, dupa ce initial a dat foc locuintei. Politistul de la Informatii si Protectie Interna nu a mai fost dus sa participe la reconstituire, deoarece Tribunalul Arges judeca in acelasi timp prelungirea de arest pentru poliţistul DIPI. Acestuia i-a fost prelungit mandatul cu inca 30 de zile, astfel ca isi va petrece sarbatorile dupa gratii. Masura arestarii preventive i-a fost prelungita pana la data de 9 ianuarie.

“În baza art. 234 rap. la art. 236 C.p.p., admite propunerea PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEŞTI. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul MARIN MARIAN ALIN cu încă 30 de zile, de la data de 11.12.2016 până la data de 09.01.2017, inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 08 decembrie 2016, la Tribunalul Argeş Secţia penală.”, arata decizia judecatorilor.