Politistii, pe urmele unui infractor al soselelor! RETINUT in urma cu putin timp

0
1308

În urmă cu puţin timp, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Piteşti a fost reţinut de poliţistii Biroului Rutier Piteşti. Petruţ Stancu a fost prins la volanul unui BMW seria 5 pe strada Depozitelor. Asta nu ar fi fost nimic, doar că, individul avea permisul anulat după ce a suferit o condamnare de 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendare, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. În plus, acesta avea un termen de încercare de 4 ani. Se ştia că, deşi nu are acest drept, el continua să conduca, iar astăzi, când au dat cu ochii de el în trafic, poliţiştii au pornit pe urmele sale, reuşind să-l blocheze şi să-l oprească. După audieri, Petrut Stancu a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind dus în arestul IPJ Argeş.