Ploi TORENȚIALE și vânt PUTERNIC în toată țara! Vremea rea va ține mai MULTE ZILE

0
2163

Informare meteo de ploi torențiale și vânt puternic în toată țara. Vremea rea va ține mai multe zile.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare meteorologică de ploi torenţiale, vânt puternic şi grindină, valabilă în toată ţara, astfel că în intervalul 24 mai, ora 15.00 – 27 mai, ora 23.00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.

În după-amiaza zilei de miercuri 24 mai și în noaptea de miercuri spre joi (24/25 mai) astfel de fenomene vor fi frecvente în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării. Joi, vineri și sâmbătă (25, 26 și 27 mai) instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, centrul și estul teritoriului și în toată zona montană.

Se vor înregistra cantităţi de apă care, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi local 15…20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Sursă: RTV.net (Foto: Arhivă)