Peste 250 de politisti pe strazile Argesului! 4 zile, sub LUPA oamenilor legii

0
219

Pentru ca cetăţenii să se bucure în linişte şi siguranţă de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în baza planului aprobat de şeful Poliţiei Române, domnul chestor de poliţie Ispir Ionel a dispus ca peste 250 de poliţişti să fie zilnic în stradă, în acest week-end prelungit.

În perioada 12 – 15 august a.c., zilnic, se vor afla la datorie 256 de poliţişti de la ordine publică, de la rutieră, de la transporturi, precum şi de la structurile de intervenţie rapidă, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi de la combaterea criminalităţii organizate.

Cei 256 de poliţişti vor acţiona cu 120 de autospeciale pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această sărbătoare.

Vor fi organizate, zilnic, în această perioadă, 107 patrule de siguranţă publică, dintre care 6 pedestre şi 101 auto.

În aceste zile, 65 de poliţişti vor fi prezenţi şi vor acţiona pentru siguranţa cetăţeanului la manifestările religioase, evenimentele cultural-artistice şi ceremoniile militare la care se estimează că va participa un număr mare de persoane.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, pe raza localităţilor Piteşti, Câmpulung, Mioveni, Topoloveni şi Ştefăneşti poliţiştii vor asigura măsuri de ordine cu ocazia manifestărilor prilejuite de Sărbătorile Argeşului şi Muscelului. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, 40 de poliţişti rutieri vor acţiona zilnic pe tronsoanele de drumuri naţionale utilizând în medie, zilnic, 9 aparate radar. O atenţie deosebită va fi acordată arterelor rutiere ce converg către Bâlea Lac, Braşov şi Bucureşti.

Sursa foto: Internet