PERCHEZIȚII la un depozit din Argeș! Află cum reușeau să ”fenteze” legea unii afaceriști

0
2357

Zece percheziţii au avut loc în Argeş, Ilfov, Giurgiu şi Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală. Descinderile au fost organizate de Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Argeş sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

În judeţul nostru au avut loc două percheziţii, una dintre acestea, la un depozit din Clucereasa. Potrivit datelor de anchetă, în perioada martie – aprilie 2017, suspecţii au introdus prin Vama Nădlac tiruri încărcate cu îmbrăcăminte, încălţămine şi produse de marochinărie, care, potrivit actelor, doar tranzitau ţara noastră având destinaţia Bulgaria. În realitate, tirurile erau duse la depozitul de la Clucereasa, de unde mărfurile erau redirecţionate către un depozit din Bucureşti unde erau vândute. Marfa nu era înregistrată în evidenţe contabile ale firmelor din ţara noastră, fiind astfel cauzat un prejudiciul la bugetul de stat de aproximativ 1 milion de lei.