Pe lista ministrilor implicati in SCANDALURI se afla si un ARGESEAN!

0
873

Lista ministrilor care vor face parte din Guvernul Grindeanu a fost luata la puricat. Jurnalistii Romania TV au analizat lista respectiva din punct de vedere al problemelor si scandalurilor in care au fost implicati unii dintre ministri. Pe lista respectiva nu apare numele senatorului argesean Serban Valeca, fiind printre putinii care nu se regasesc in analiza in care se arata implicarile in scandaluri publice. In schimb, fostul deputat de Arges Daniel Constantin, de fel din Pitesti, propus pentru functia de ministru in cadrul Ministerului Mediului, este amintit pentru faptul ca “bunastarea si cariera politica o datoreaza lui Dan Voiculescu”.

“Daniel Constantin şi-a început cariera politică în Partidul Conservator şi ulterior a ajuns ministrul Agriculturii în Guvernul USL. El îşi datorează nu numai cariera politică, ci şi bunăstarea, lui Dan Voiculescu: din declaraţiile sale de avere reiese că îi datorează 295.000 de euro lui Dan Voiculescu.

Împrumutul a fost contractat în două tranşe, în 2006 (100.000 de euro) şi 2007 (195.000 de euro), şi trebuie returnat, potrivit declaraţiei de avere în termen de zece ani: 2016, respectiv 2017. Din ultima declaraţie de avere completată (iunie 2016), reiese că datoriile nu sunt plătite.”, se arata in articolul prezentat in presa Centrala.