PAGUBA de 40.000 lei la Directia de Asistenta Sociala Arges facuta de un angajat! CUM a fost depistat

0
2254

O pagubă de 40.000 de lei a fost făcută de un angajat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Argeş, Gabriel Dinescu, angajat al departamentului Plăţi. El a majorat valoarea sumei pe care 13 persoane o primsc prin încadrarea într-un grad de handicap, de la 39 lei la 272 lei, dându-le lunar de 7 ori mai mult decît era prevăzut în decizie.

Modificarea a fost făcută, după cum susţine Adrian Macovei, directorul DGASPC Argeş, prin sistemul informatic al instituţiei, angajatul ocupându-se cu plata acestor indemnizaţii. Totul a ieşit la iveală după ce un primar a sesizat că un asistat social susţinea că este încadrat la grad de handicap accentuat deşi acesta avea în realitate mediu. A fost sesizată Comisia de Disciplină şi Parchetul.

Dacă se va constata că omul a făcut pe binefecătorul şi a comis eroara cu scopul de a-i ajuta pe asistaţi, atunci aceştia din urmă vor trebui să dea înapoi banii primiţi ilegal, în caz contrar el va fi cercetat penal şi va fi nevoit să acopere paguba de 40.000 de lei.