O TÂNĂRĂ a murit sub PRIVIRILE NEPUTINCIOASE ale iubitului și familiei acesteia. Accident cu urmări TERIBILE

0
2419

O tânără și-a pierdut viața, la vârsta de 25 de ani, în urma unui teribil accident petrecut luni noaptea pe dumul național 73, în localitatea Schitu Golești, județul Argeș. De asemenea, alte 6 persoane au ajuns la spital în urma impactului. Un autoturism a lovit violent o căruţă nesemnalizată ce transporta 5 persoane și se deplasa dinspre Piteşti către Câmpulung. Autoturismul în care se aflau 3 persoane circula în același sens.

În urma impactului, o femeie în vârstă de 25 de ani aflată în căruţă a murit pe loc, iar trei dintre pasagerii căruţei şi toate cele trei persoane aflate în autoturism au fost răniţi. Toţi cei şase răniţi au fost preluaţi de ambulanţe pentru a fi transportaţi la spital.

Tânăra a murit noaptea trecută sub ochii iubitului și a familiei acesteia. Căruțașul era iubitul fetei, iar cei cu care se aflau în momentul impactului erau părinții fetei și frații acesteia. Din păcate, fata s-a prăpădit sub privirile neputincioase ale celor apropiați.

LASA UN RASPUNS