O situatie ce da FIORI! Imbolnaviri cu HIV. Cati HOMOSEXUALI ori consumatori de DROGURI sunt printre bolnavi

0
537

Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA se celebrează, de 28 de ani, la data de 1 decembrie, ca oportunitate a oamenilor de pretutindeni să se unească în lupta împotriva maladiei, să fie solidari cu cei care trăiesc cu boala şi să-i comemoreze pe cei care au decedat în urma acesteia.Începand cu 2011, mesajul campaniei mondiale de luptă împotriva HIV/SIDA este “SĂRUTUL ȘI ÎMBRĂȚIȘAREA NU TRANSMIT HIV. IGNORANȚA O FACE.”.

În 2015, pe plan mondial, un procent estimat de 36.7 milioane de persoane au fost infectate cu HIV, dintre care 1,8 milioane dintre acestea au fost copii. Aproximativ 150 de milioane de copii și adulți, din 129 de țări cu venituri mici și mijlocii au primit servicii de testare HIV. 17 milioane de persoane care traiesc cu HIV au primit tratament antiretroviral (ART) la nivel global. Aproximativ 2,1 milioane de de persoane au fost recent infectate cu virusul în 2015, iar 35 de milioane de oameni au murit datorită SIDA de la începutul epidemiei, inclusiv 1,1 milioane în 2015.

În România, situația HIV/SIDA se prezintă astfel: conform Raportului Naţional al Departamentului pentru Monitorizarea şi Evaluarea HIV/SIDA din România al Institutului de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș“, Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea infecţiei HIV/SIDA, la 30 iunie 2016, au fost inregistrate 14.078 persoane infectate cu HIV/SIDA (21.702 total cumulativ 1985 – 2016). Principala cale de transmitere a fost heterosexuala (57,4% din toate cazurile noi în 2015 și 63,2% în primele 6 luni ale anului 2016).

Numărul de cazuri HIV în rândul consumatorilor de droguri injectabile a fost de 20% în 2015 și 17,6% în primele 6 lunii ale anului 2016. Proporția de homosexuali a fost de 16% în 2015 și 17,2% în primele 6 luni ale anului 2016. Cele mai multe cazuri noi (6503 cazuri) au fost înregistrate în grupul de vârstă 25 – 29 ani, urmat de 40-49 ani (2133 cazuri).

In primele 9 luni din 2016 in judetul Arges au fost diagnosticate cu HIV 9 cazuri noi la adulti (trim. I – 4 cazuri, trim. II – 3 cazuri, trim. III – 2 cazuri), iar cumulativ in evidenta DSP Arges sunt inregistrate 271 de cazuri.

Scopul campaniei este acces universal la prevenţia HIV, tratament, îngrijiri şi suport, reducerea numărului persoanelor infectate cu HIV/SIDA şi informarea şi educarea populaţiei asupra HIV/SIDA si comportamentelor cu risc și fără risc.

HIV poate fi transmis prin:

• contact sexual neprotejat cu o persoană infectată;
• transfuzii de sânge contaminat;
• schimbul de ace contaminate, seringi sau alte instrumente ascuțite;
• transmiterea de la mamă la copilul ei în timpul sarcinii, nașterii și alăptării.

Modalități cheie pentru a preveni transmiterea HIV:
• practicarea de comportamente sexuale sigure, cum ar fi folosirea prezervativelor;
• teste și tratament pentru infecții cu transmitere sexuală, inclusiv HIV;
• evitarea injectării drogurilor, sau măcar folosirea întotdeauna de ace și seringi de unică folosință și noi;
• să se asigure că orice sânge sau produse din sânge de care ar putea fi nevoie sunt testate pentru HIV.