Ministrul Sănătății, la Pitești: ”Este o CRIZĂ la nivel european. Am activat Planul european de ALERTĂ”

0
430

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a vorbit vineri la o conferință de presă ținută la Pitești, la sediul PSD, despre problema lipsei vaccinurilor, dar și despre faptul că sunt părinți care refuză nejustificat să își vaccineze copilul. Acesta a declarat ca cea mai mare problema la acest moment o reprezinta lipsa vaccinului de heptita B pentru copii, motiv pentru care a fost activat un plan european de alerta.

”Din păcate nu mai există pe stoc, producătorul are probleme, de fapt este o problemă la toți producătorii pentru ca este o criză la nivel european. Am activat un plan european de alertă care in mod normal nu se activează pentru vaccin. Am primit răspuns din Norvegia, sunt 10.000 de doze de vaccin, iar specialiștii noștri discută in această perioadă pentru a vedea dacă se potrivesc vaccinurile și pot fi administrate copiilor noștri.”, a declarat ministrul Sănătății, la Pitești, în urmă cu puțin timp.

Cât privește vaccinul hexavalent, Florian Bodog a adaugat: ”acesta va intra în țară până la finalul lunii martie. Deși am avut o procedură de negociere de urgență, am reușit săpăstrăm prețul, astfel că acesta nu a fost modificat.”. Vaccinul tetravalent a ajuns la medicii de familie, iar acolo unde nu este suficient se incearcă distribuirea de acolo de unde sunt prea multe pe stoc.

”Mi-a fost semnalat faptul ca sunt judete in care nu mai sunt vaccinuri ROR. Am dispus redistribuirea si vom avea suficiente doze pentru urmatoarele 4 luni, astfel incat sa nu fie copii nevaccinati”, a mai spus ministrul Sănătății la Pitești.