Miliardarul care a preluat Ana Imep Pitesti, despre angajatii companiei si importanta acestora!

0
675

Miliardarul Shigenobu Nagamori, CEO la Nidec, compania care a cumpărat de la George Copos Ana Imep Piteşti, are o filozofie de lucru aparte. Acesta consideră că angajaţii companiei sunt mai importanţi decât acţionarii, după cum a mărturisit într-un interviu pentru Bloomberg, preluat de Business Insider. Şi asta pentru că în opinia lui, acţionarii sunt beneficiarii finali ai unei forţe de muncă eficiente. Iata mai exact ce a declarat miliardarul Shigenobu Nagamori: “Când mă întreabă investitorii, le spun că ei sunt pe primul plan, dar în realitate nu cred asta”.

Nagamori îşi tratează angajaţii cu toată seriozitatea. Evită să îi concedieze pe aceia care nu dau randament, preferând să le găsească alte posturi, unde ei să poată realiza performanţe superioare.

Ana Imep Piteşti, fabrica de motoare deţinută anterior de omul de afaceri român George Copos, a finalizat în iunie 2016 procesul de vânzare către grupul japonez Nidec, producătorul urmând să îşi schimbe numele în Nidec Motor Corporation Romania.

Tranzacţia a vizat un pachet de 94,8% din acţiunile Ana Imep, în urma ei compania din Piteşti devenind o subsidiară a grupului nipon.

La 31 martie 2015, Nidec Corporation, companie de talie mondială producătoare de motoare electrice cu sediul în Japonia şi listată la New York Stock Exchange, raporta o cifră de vânzări consolidate de 1.028 miliarde yeni (circa 10 miliarde de dolari).

Sursa: Capital.ro