Micutii s-au imbolnavit de la untul cu cascaval si branza, servit cu mamaliguta! Rezultatul ANCHETEI

0
198

Micutii s-au imbolnavit de la untul cu cascaval si branza, servit cu mamaliguta, potrivit unei anchete desfasurate de catre inspectorii Directiei de Sanatate Publica Arges. De asemenea, imbolnavirile ar fi fost si ca urmare a depasirilor parametrilor la numar total de germeni pe suprafata de lucru din bucatarie (masa de inox si blatul de portionare).

Saptamana trecuta, 5 copii de la Gradinita cu Program Prelungit nr.14 din Pitesti au fost internati la Sectia de Boli Infectioase Copii a Spitalului Judetean cu stare generala alterata, acestia prezentand varsaturi si crampe abdominale, existand suspiciunea de toxiinfectie alimentara.
DSP si DSVSA au declansat o ancheta. Au fost prelevate probe din alimentele preparate in blocul alimentar din incinta gradinitei, si consumate la micul dejun si pranz de copii, precum si probe de sanitatie din blocul alimentar.

In urma analizelor de laborator, DSVSA a confirmat ca alimentele cosumate de copii (unt, branza de vaci, cascaval, oua) erau corespunzatoare din punct de vedere microbiologic, iIn schimb, din analizele probelor prelevate de DSP, au rezultat depasiri ale parametrilor la numar total de germeni pe suprafata de lucru din bucatarie (masa de inox si blatul de portionare), iar din punct de vedere microbiologic depasiri ale enterobacteriaceelor in preparatul culinar “ unt cu branza si cascaval” servit cu mamaliga la masa de pranz.

In aceste conditii, rezulta ca nu s-au efectuat corespunzator operatiunile de spalare si dezinfectie a suprafetelor de lucru, a veselei si a ustensilelor din blocul alimentar.
DSP a sanctionat personalul din bucatarie cu amenda in valoare de 1000 lei, iar celor 3 bucatarese li s-a impus masura prezentarii la DSP in vederea realizarii unui examen coprobacteriologic.