MESAJUL presedintelui PSD Arges, Serban Valeca, pentru locuitorii judetului!

0
448

Mesajul președintelui PSD Argeș, senator Șerban Valeca, transmis cetățenilor din județ.

“Încep prin a vă mulțumi, așa cum am făcut-o și în întâlnirile cu o mare parte dintre dumneavoastră și am să o fac mereu, pentru faptul că sunteți alături de Partidul Social Democrat Argeș. Acest lucru l-ați demonstrat de fiecare dată la alegeri, chiar și în acest an, când, pe 5 iunie, ne-ați acordat votul și încrederea. Dumneavoastră, argeșenii, ați fost cei care ați decis ca și pentru următorii patru ani PSD să aibă majoritatea în Consiliul Județean Argeș, iar comunele și orașele județului să fie conduse, în mare lor majoritate, de primari social-democrați. Astfel, prin votul dumneavoastră, ne-ați desemnat pe noi să fim cei care să pună în aplicare proiectele și obiectivele stabilite împreună pentru acest județ. Ați crezut în noi, așa cum și noi credem în dumneavoastră! Tocmai de aceea sloganul nostru, al PSD, este acum “Îndrăznește să crezi în România!”. Pentru alegerile parlamentare care vor avea loc pe 11 decembrie, PSD Argeș vine în fața dumneavoastră cu o echipă puternică. O echipă care va munci pentru Argeș și pentru argeșeni. Pe listele PSD Argeș pentru Camera Deputaților și pentru Senat veți găsi numai oameni ai locului, argeșeni, și nu persoane trimise din alte judete, persoane care după 11 decembrie nu vor mai trece pe la noi sau care nici măcar nu cunosc acest județ. În schimb, cu noi, candidații PSD Argeș, vă veți putea întâlni
mereu, aici, acasă la noi! Candidații PSD Argeș la Parlament sunt oameni a căror pregătire profesională acoperă toate domeniile de activitate, ingineri, profesori, medici, agronomi, cercetători. Noi spunem fiecărui argeșean: îndrăznește să crezi că viitorul tău este aici, acasă. Obiectivul PSD este să avem mai mulţi români în clasa de mijloc. Fiecare argeșean și fiecare familie care muncește din greu trebuie să aibă șansa de a face parte din clasa de mijloc, adică să aibă o slujbă bine plătită, acces la educaţie, servicii medicale de calitate și banii necesari pentru a-și permite o vacanţă pe an împreuna cu familia. PSD vrea să readucă România pe creștere și să ridice nivelul de trai al românilor pentru a face parte din clasa mijlocie. PSD Argeș, prin reprezentanții săi și candidații pe care îi aduce în fața dumneavoastră pe 11 decembrie, își asumă ceea ce vă promite, nu prin vorbe, ci prin proiecte sustenabile și argumentate dacă prin majoritate parlamentară vom forma un guvern PSD. Și toate acestea se vor realiza numai cu sprijinul dumneavoastră, când, pe 11 decembrie, votând pozița 3 pe buletinul de vot, echipa puternică a PSD Argeș se va întregi, astfel primarilor, consilierilor locali și consilierilor județeni li se vor alătura și parlamentarii social-democrați.

Cu stimă, Președinte PSD Argeș, Senator Șerban Valeca”psd-echipa