LOVITURA in randul importatorilor de flori!

0
828

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează la acestă oră, 4 percheziţii la domiciliile mai multor persoane fizice şi la sediile unor societăţi comerciale din judeţele Braşov şi Sibiu. Cei vizaţi sunt banuiţi de comiterea infracţiunii de evziune fiscală. Două persoane sunt bănuite că, în perioada 2011 – 2012, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile achiziţii intracomunitare de flori, efectuate din Olanda. Vorbim despre doi patroni italieni importatori de flori, care au vândut cantităţi mari şi în judeţul nostru. Prejudiciul creat prin săvârşirea infracţiunii este aproximativ 1.676.359 de lei, reprezentând TVA şi impozite. Există mandate de aducere pe numele a patru persoane, acestea urmând a fi conduse la sediul poliţiei pentru audieri.

LASA UN RASPUNS