Liviu Dragnea, chiar acum, la DECLARAȚII, în Pitești. Află despre ce INVESTIȚII a vorbit cu social democrații argeșeni

0
1572

Președintele PSD, Liviu Dragnea a participat la CEX-ul PSD Argeș, în urmă cu puțin timp. Chiar acum, acesta a ieșit la declarații, participând la o conferimță de presă organizată alături de liderii social democrați argeșeni, trezorierul PSD, Mircea Drăghici, deputat de Argeș și secretr al Camerei Deputaților, și președintele PSD Argeș, Șerban Valeca, senator al județului Argeș.

Am discutat despre realizarea Sălii Polivalente, despre noul pod peste râul Argeș, s-a vorbit despre DN73, podul de la Dâmbovicioara, viaductul care s-a făcut acolo că e păcat ca o lucrare care se execută să nu poată fi și folosită, s-a vorbit despre, spre exemplu, la Câmpulung se realizează o lucrare de drum, dar nu se poate face o altă bucată de drum, se oprește la un moment dat, că este în administrarea municipalităților. Ori când se decide o astfel de modernizare trebuie făcute de la un capăt la altul și să se preia administrarea drumului pentru a se face investiția. Trotuarele și șanțurile, se face o lucrare, dar aceste șanțuri și trotuare rămân nefăcute și nu e în regulă. S-a discutat câteva aspecte în legătură cu legea gazelor și energiei. De asemenea, am vorbit despre Programul Național de Dezvoltare 2, pentru că este o veste bună, vor fi economii în urma licitațiilor, care vor rămâne tot în județul Argeș, iar în septembrie se va face o alocare pentru aceste economii. La proiectul cu Sala Polivalentă demersurile sunt destul de avansate, probabil va fi primul proiect care se va face. Eu îl apreciez foarte mult pe primarul Piteștiului, Cornel Ionică, l-am și susținut în campanie.”, a declarat în urmă cu scurt timp Liviu Dragnea, președintele PSD, în cadrul conferinței de presă susținute în Pitești, vizavi de discuțiile pe care le-a avut cu social democrații argeșeni.

LASA UN RASPUNS