Ionica e FOC si PARA pe angajatii primariei: “Eu platesc, sa nu zic prostia, nestiinta! Aparatul m-a bagat in chestia asta”

0
1358

În martie anul acesta ANI l-a declara incompatibil pe Cornel Constantin Ionică, pe motiv că în calitatea sa de viceprimar, de la acea dată, ar fi atribuit nişte spaţii pentru amplasarea unor panouri publicitare în oraş, firmei ginerelui său. Edilul a contestat decizia la Curtea de Apel Piteşti dar a pierdut prima luptă, iar decizia instantei a fost urmatoarea.
“Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatorul Ionică Constantin Cornel privind anularea Raportului de evaluare nr.13908/G/II/29.03.2016 emis de intimata Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I). Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunciare, care se depune la Curtea de Apel Piteşti.”.

Primarul Cornel Ionica a vorbit despre situatia in care se afla, spunand ca a votat cand nu trebuia, nefiind sfatuit de catre angajatii primariei, respectiv departamentul juridic, ca nu ar trebui sa voteze in Consiliul Local, fiind intr-o oarecare situatie de incompatibilitate. Acesta s-a aratat extrem de suparat pe angajatii din departamentul juridic. “Eu platesc, sa nu zic prostia, nestiinta. Vorbim despre niste proceduri de prelungire a contractelor de inchiriere pentru Alpfa TV. Din exces de zel, Centrul Cultural a venit cu acest contract in Consiliul Local. Putea sa nu vina. Cu altele nu venea. Eu puteam sa nu votez, cei de la compartimentul juridic trebuiau sa imi spuna. Oricum votul meu nu a fost determinant. Acest vot m-a facut incompatibil de ANI. Aparatul m-a bagat asa in chestia asta. Asa s-a intamplat. Ce spun cei de la departamentul juridic? Ca nu au stiut. ce sa fac, merg inainte, vom vedea.”, a comentat primarul Cornel Ionica vizavi de acuzatia de incompatibilitate.