Inspectorii de muncă anunță AMENZI pentru patronii care nu respectă legea! Zile LIBERE pentru angajați

0
1642

Inspectorii de muncă anunță sancțiuni pentru patronii care nu respectă legea privind acordarea zilelor libere legale.

Prima şi a doua zi de Paști, 16 şi 17 aprilie, au fost stabilite ca zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
”Acordarea acestor zile libere se face de către angajator.
Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie (conform art. 260 alin. (1) lit. g) din Codul Muncii, republicat). În acest sens, inspectorii de muncă cu atribuţii în domeniul relaţiilor de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş pot aplica sancţiuni angajatorilor sub formă de amendă de la 5.000 la 10.000 lei.
Dispoziţiile articolului menţionat reprezintă regula, excepţia este enunţată la art. 140 şi art. 141 din acelaşi act normativ care prevede că, acestea nu se aplică în unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică precum şi în cele în care activitatea nu poate fi întreruptă, ea având un caracter continuu, de permanenţă.
Astfel, în unităţile sanitare şi de alimentaţie publică se pot stabili programe de lucru adecvate în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, a aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate.
Acestor categorii de salariaţi care prestează activitate într-una din aceste zile, li se va asigura compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile (art. 142 alin. (1) din Codul Muncii, republicat). Dacă din motive justificate nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază ca soluţie alternativă, de un spor ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Prin negociere colectivă sau/şi individuală se pot stabilii şi soluţii mai favorabile pentru salariaţii aflaţi în situaţiile la care se referă art. 140 şi art. 141 din Codul Muncii, republicat.”, a transmis inspectorul șef al ITM Argeș, Mihail Adrian Oprescu.