În sfârșit! Vaccinul antigripal ajunge în Argeș. START la imunizare!

0
229

Direcţia de Sănătate Publică Argeş a solicitat, în toamnă, la Ministerul Sănătăţii, aproximativ 60.000 de doze de vaccin antigripal. Astăzi, 7 decembrie, sosește un lot de 35.223 de doze de vaccin, fiind înregistrată o întârziere de o lună. ”De luni vor porni către medicii de familie. Deja este stabilit cât va primi fiecare medic de familie în parte. Am discutat cu cei din conducerea DSP Argeș și este un stoc suficient pentru Argeș la acest moment.”, a declarat pentru Ziarulargesenilor.ro subprefectul județului Argeș, Gabriel Stoian (foto).

În campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC. Potrivit ultimelor date furnizate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, pe teritoriul României nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute încadrîndu-se în intervalul aşteptat pentru această perioadă.