Gheorghe Mencinicopschi va fi eliberat din închisoare! Va parasi astazi Penitenciarul Jilava

0
501

Va fi eliberat conditionat. Decizia a fost luata de Tribunalul Ilfov si este definitiva. Fostul director al ICA, argeseanul Gheorghe Mencinicopschi, condamnat la opt ani închisoare în dosarul privatizării frauduloase a institutului, va fi eliberat din închisoare. El a ispășit doi ani și o lună din pedeapsă și va pleca astăzi de la Penitenciarul Jilava.

În dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, Dan Voiculescu a fost condamnat, în august 2014, la 10 ani de detenție. După acesta, cele mai grele pedepse, de opt ani cu executare, le-au primit Gheorghe Mencinicopschi, fost director al Institutului de Cercetări Alimentare, şi Corneliu Popa, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului.

La începutul acestei luni, judecătorii i-au respins, marți, cererea de eliberare condiționată, decizia nefiind una definitivă.
Gheorghe Mencinicopschi a depus o cerere de eliberare condiționată la începutul lunii septembrie, la doi ani de la încarcerarea lui în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, cunoscut ca Dosarul Telepatia.

Gheorghe Mencinicopschi este Cetăţean de Onoare al Judeţului Argeş, premiat în cadrul „Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului“ din anul 2008. S-a născut pe 1 mai 1949, la Domneşti – Argeş.

Sursa foto: Mediafax