Galerie FOTO. Joc și voie bună la ”Sărbătoarea Narciselor”, în comuna Negrași!

0
2197

Poiana cu narcise de la Negraşi, Argeş, formează un covor imens, colorat şi parfumat, iar cu prilejul înfloririi lor, în prima duminică din luna mai, se organizează în fiecare an Sărbătoarea Narciselor. Cu această ocazie, anul acesta, duminică, 7 mai, cu mic cu mare, argeșenii au mers în comuna Negrași pentru a admira Poiana Narciselor și a petrece alături de oamenii localui, la invitația primarului Constantin Alexandru. Formațiile invitate să anime atmosfera au cântat pentru petrecăreți, iar cei mai distractivi au încins jocul încă de la orele prânzului. Locurile de joacă au fost o mare bucurie pentru cei mici, acestea fiind pline de micuți dornici de acrobații. Grătarele cu mici au sfârâit încă de dimineață, iar sărbătoarea a fost un bun prilej pentru argeșeni de a petrece o duminică cu joc și voie bună. După ora 12.00, la Sărbătoarea Narciselor au venit și mai mulți reprezentanți ai autoriităților locale. Au participat: ministrul Cercetării, Șerban Valeca, senator de Argeș și președinte al PSD Argeș, Dan Manu, președinte al Consiliului Județean Argeș, subprefectul Gabriel Stoian, vicepreședintele CJ Argeș, Ion Mânzână, primarul comunei Aninoasa, Ștefan Benonie, primarul comunei Rociu, Aurel Bălășoiu, consilierul județean Marian Clipici, etc.