Gală de box în parcul Lunca Argeșului

0
250

În parcul Lunca Argeşului, sâmbătă, 19 mai, între orele 16.00-18.00 va avea loc o gală de box la care vor participa componenţii Centrului Olimpic de la Brăila, boxerii de la CSM Piteşti – FC Argeş, pugilişti din Slatina, Craiova, precum şi de la alte grupări din ţară.

Clubul piteştean va fi reprezentat la acest concurs de Alexandru Ungureanu şi Adrian Preda. La competiţie ar mai fi trebuit să participe şi Eduard Cristea, însă acesta este accidentat.

La Cupa României de acum două săptămâni, Preda şi Cristea au câştigat medaliile de aur la categoriile la care au participat. Directorul CSM Piteşti, Gheorghe Dinu a anunţat că secţia de box a fost afiliată la clubul FC Argeş care mai sprijină financiar cei mai buni atleţi şi cei mai buni judoka din Piteşti. Conducătorul clubului din Ştrand a spus că această colaborare a fost posibilă datorită implicării primarului Cornel Ionică şi a preşedintelui Consiliului de Administraţie al clubului FC Argeş, Cristian Gentea.

Prin acest parteneriat, cei mai buni pugilişti din Piteşti nu vor mai fi nevoiţi să plece la alte cluburi din ţară şi vor fi recompensaţi aşa cum se cuvine pentru rezultatele obţinute.

LASA UN RASPUNS