FOTO. Cu mașina în lanul de floarea soarelui. Chiar ACUM, 4 RĂNIȚI pe autostrada A1

0
1400

Accident pe Autostrada A1, la kilometru 105, sensul către București. Chiar în aceste momente sunt deplasate la fața locului echipe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș pentru a interveni. O mașină a părăsit carosabilul și se află în câmp, în lanul de floarea soarelui. Sunt 4 răniți. Două persoane au fost scoase pe targă, iar alte două sunt rănite ușor, având nevoie de guler cervical.

Șoferul care s-a ales cu mașina făcută praf spune că era cu soția și cele două fiice, mergeau spre casă. Un al șofer aflat în trafic, ce conducea un autoturism marca Mercedes, care avea peste 150 km/h, a stat în spatele lui forțându-l să părăsească banda. În momentul în care a tras de volan să circule pe prima bandă l-a izbit și l-a aruncat de pe carosabil. Șoferul din Mercedes și-a văzut de drum și nu a oprit să vadă ce s-a întâmplat.