FLĂCĂRILE au transformat în SCRUM două hale ale unei fabrici importante din Topoloveni

0
336

Aproape 19 ore a durat stingerea incendiului izbucnit la cunoscuta fabrică din Topoloveni condusă de un libanez. Ieri seară, după ora 18.00, nouă autospeciale cu apă și spumă și două autoscări de intervenție de înălțime, două ambulanțe SMURD și șase autospeciale de primă intervenție și comandă au intervenit în Topoloveni, pentru stingerea incendiu izbucnit la fabrica de producție alimente.

Astfel, ne informează ISU Argeș, dintr-un complex de șase hale, au ars două dintre acestea, pe o suprafață de aproximativ 3.000 mp. Pentru celelalte spații, pompierii au constituit un dispozitiv de protecție. Pe timpul misiunii de stingere, un pompier a suferit arsuri de gradul I și II la membrul inferior stâng. Echipajul SMURD i-a acordat primul ajutor și l-a transportat la spital. La ora 09.00, la fața locului, acționa o autospecială pentru lichidarea unor focare existente în interior, în locuri greu accesibile, dar fără pericol de propagare. Miercuri, la ora 13.00, incendiul a fost în sfârșit lichidat. 

La începutul anului 2016 fabrica s-a poziționat în topul producătorilor de alimente din România. În prezent, MGC Topoloveni produce în patru secții – sectia de legume, fructe şi mâncăruri; secția de semipreparate congelate; secția de sosuri; sectia de specialităţi din carne – sub mai multe branduri: Bunătăţi de Topoloveni, Grădina Mariei, A la carte collection, Quali (HoReCa), Beyroutee şi Tabakta (pentru pieţele internaţionale).