Firmele au ABANDONAT lucrarile! Noi intarzieri la autostrada Pitesti – Sibiu?

0
256

Firmele care faceau foraje au abandonat lucrarile! “Vor fi noi întârzieri la cea mai asteptata autostrada, Piteşti – Sibiu?”, titreaza Economica.net.

Firmele care au executat foraje în cadrul studiului de fezabilitate pentru autostrada Piteşti- Sibiu au părăsit amplasamentul pentru că nu au fost plătite, au declarat pentru sursa citata mai multe surse apropiate situaţiei. Astfel, ar putea apărea noi întârzieri în proiectul celei mai aşteptate autostrăzi din România.

Revizuirea studiului de fezabilitate pentru autostrada Piteşti-Sibiu este esenţială pentru stabilirea traseului, proiectarea şi execuţia ulterioară a acesteia. Deşi contractul a fost semnat în urmă cu un an, până acum nu a fost efectuat nici măcar studiul pentru cele mai uşoare două loturi, respectiv cele de la capete.

„Toate firmele care au lucrat s-au retras de pe amplasament, din cauză că SPEA (liderul asocierii – n.r.) a refuzat categoric să plătească”, au menţionat sursele. Asta deşi Compania de Drumuri le-a achitat italienilor un avans de peste 3 milioane de lei la începutul lunii, după numirea noului ministru al Transporturilor, Sorin Buşe.

Un alt motiv care a determinat abandonarea amplasamentului este că nici CNADNR şi nici SPEA nu au asigurat accesul operatorilor pentru realizarea forajelor.
„Nu au mai avut acces la zonele de lucru, în special în zona 1. Pe terenul care aparţine de rezervaţia de la Şelimbăr, au refuzat să dea acceptul şi nu s-au putut face foraje”, au explicat sursele.
Mai mult, cei care mergeau pe teren să facă forajele pe terenurile persoanelor fizice erau chiar „ameninţaţi şi fugăriţi cu topoare”.

Pentru realizarea forajelor în zona de pădure trebuia acordul Romsilva, iar pentru cele din lanurile de porumb, de exemplu, trebuia achitate despăgubiri, pe care nu le plătea însă nimeni, au mai spus sursele noastre.

Dintre firmele care asigurau cele 9 utilaje pentru realizarea forajelor pe viitoarea autostradă, doar una ar fi acceptat să reia lucrările. Acestea adaugă că pentru finalizarea studiilor geotehnice aferente loturilor 1 şi 5 au mai fost contractate serviciile unei firme din Bucureşti, care se mişcă însă foarte greu: doar patru foraje în trei săptămâni, mai arata Economica.net.
Sursa: www.economica.net