EVALUARE importantă la Universitatea din Pitești. Experții ARACIS, săptămâna aceasta la UPIT

0
363

Încă de la preluarea mandatului în fruntea Universității din Pitești, echipa condusă de Dumitru Chirleșan se pregătește pentru evaluarea ARACIS, iar în această săptămână, în perioada 15 – 17 noiembrie, experții Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Superior (ARACIS) vor face evaluarea UPIT.

Evaluarea din partea ARACIS se face o dată la cinci ani conform legii, iar la finalul acesteia, universitatea primeşte un grad care poate fi de la cel ridicat până la cel de neîncredere. În urmă cu 5 ani universitatea piteşteană a primit gradul de încredere. De rezultatul evaluării, care se va da, cel mai probabil, prin luna ianuarie a anului viitor, depinde viitorul instituției, și anume prestigiul acesteia și chiar finanțarea pe care o va primi în următorii 5 ani.