După 20 de ani, a demisionat din POLIȚIE și se face ȘOFER. MESAJUL polițistului este IMPRESIONANT

0
237350

Din ce în ce mai multe dezamăgiri printre polițiști. Caz rar întâlnit, însă un bărbat a demisionat din Poliție pentru a se face, din câte se pare, șofer de TIR. A povestit chiar el, pe pagina personală de Facebook. După circa 20 de ani de când era polițist, agentul Alin Antonoiu a decis să o ia pe un alt drum. Acesta activa în prezent la Secția de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț, iar pe 15 aprilie și-a depus demisia. Se pare că acesta va lucra în continuare ca șofer pe TIR.

„Vine o vreme când simţi nevoia să faci schimbări în viaţa ta. După 20 de ani, 6 luni şi 6 zile, am luat decizia de a schimba domeniul de activitate… cel puţin, pentru o perioadă de timp. Am fost felicitat pentru că am avut curajul să o fac. Eu am altă părere despre as­ta. Eu îi felicit pe toţi poliţiştii că au curajul să continue. Ăsta da curaj… să ac­cepţi să faci în continuare o meserie nu grea, ci a dracului de grea, extrem de complexă, cu un volum mare de mun­că şi responsabilităţi, să nu îţi fie apreciată munca, să îţi rişti zilnic integritatea fizică şi chiar viaţa, să îţi pui de multe ori familia pe locul 2, să fii înjurat, ameninţat şi jignit şi să nu poţi lua măsuri ferme, să te duci la intervenţii şi să fii întâmpinat cu o furcă, un topor sau chiar o drujbă, iar tu să ai un pistol, pe care e mai bine să nu îl foloseşti… asta înseamnă curaj. Eu nu mai am curaj, am abandonat… Felicitări, dragi colegi pentru curajul vostru, felicitări pentru tot ceea ce faceţi! Nu ştiu dacă o să mi se facă dor de serviciu, dar cu siguranţă o să mi se facă dor de voi. Voi sunteţi eroii mei! Vă mulţumesc pentru cei 20 de ani, sunt mândru că am fost colegi şi sunt mîndru că am făcut parte din instituţia asta! P.S. Am ales să etichetez doar colegii de la Secţia Valea Mare Pravăţ, pt. că ei au fost familia mea de la Valea Mare, dar postarea e pentru toţi poliţiş­tii“, a scris agentul Alin Antoniu pe pagina sa de Facebook.