Diaconu poate rămâne fără mandatul de europarlamentar, cu noul proces. Un specialist în drept constituţional spune asta!

0
685

Este nevoie să mai treacă peste încă un proces intentat de Agenţia Naţională de Integritate, asta dacă vrea să îşi păstreze mandatul de eurodeputat. Meciul dintre Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi Mircea Diaconu este departe de a se fi terminat, deoarece ANI, condusă de Horia Georgescu, a contestat la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), în contencios administrativ, calitatea de membru în Parlamentul European a lui Mircea Diaconu.

Astfel, vom avea a treia decizie a Justiţiei în cazul Mircea Diaconu în numai doi ani. Zilele trecute, s-a adresat din nou justiţiei. Însă, de această dată, a sărit peste Tribunal şi a ajuns direct la Curtea de Apel. De ce? Pentru că ANI a ales să atace pe legea contenciosului administrativ dreptul lui Mircea Diaconu de a ocupa o funcţie în Parlamentul European şi nu pe legislaţia electorală care i-a permis să candideze, aşa cum s-a întâmplat în luna mai, când Diaconu a câştigat procesul pe legislaţie electorală.

Acum, prima sentinţă va veni de la Curtea de Apel, iar cel care va pierde va avea dreptul să facă apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Deci magistraţii Curţii Supreme, cei care l-au declarat incompatibil pe Diaconu în 2012, vor stabili definitiv dacă actorul are dreptul să-şi păstreze mandatul de europarlamentar. Un specialist în drept constituţional, Elenina Nicuţ, este de părere că Înalta Curte îl poate întoarce pe Mircea Diaconu de la Bruxelles.

„Cred că ANI poate câştiga procesul, pentru că a atacat în contencios administrativ. Asta înseamnă că instanţa va ţine cont şi de principii generale, de responsabilitatea României faţă de UE. Nu va fi aceeaşi situaţie ca în luna mai, când contestaţia a vizat legea electorală. În plus, recursul se va judeca la Înalta Curte, care, să nu uităm, l-a declarat incompatibil“, spune aceasta.
Se pare însă că, cu toată opoziţia ANI, Mircea Diaconu are şanse foarte mici să-şi piardă mandatul. Parlamentul European nu poate lua o decizie cu privire la invalidarea mandatului său de eurodeputat până când justiţia din România nu dă o sentinţă finală. Procesul din România, cu tot cu apel, se poate întinde pe durata a trei luni, apoi, dacă Înalta Curte va decide că Diaconu este incompatibil cu funcţia de europarlamentar, actorul poate contesta decizia la Curtea Europeană de Justiţie. Dacă instanţa europeană va păstra sentinţa din România, Legislativul European va întocmi un raport, iar întreruperea mandatul său va fi votată în plenul Parlamentului European, însă până atunci mai este cale lungă.

Gândul.info

LASA UN RASPUNS